Cel care a mers doar pe drumurile

care duc de la morti la durere

            Pe batrinelul care zimbeste si dusmanilor l-am intilnit la citiva pasi de mitropolia din Iasi. Venea de la biserica si mergea la piata. „Merg la mitropolie si fac mataniile pina la podea ca am ajuns vremurile astea si altii sint in pamint”. Capul albit de griji si nevoi si obrazul brazdat de grimasele de suparare ii tradeaza cei 84 de ani care il trag de spate.

            „Niciodata nu am trait periculos pentru ca am vazut cum se sting oamenii care o fac”, spune rasuflind greu mos Ion. Este veteran de razboi, a ajuns pina la Nistru, dar nu poarta niciodata decoratia in piept pentru ca “nu am fost razboinic, am stat la bucatarie”, spune el ridicind din umeri. El fierbea cartofii si fasolele celor care purtau pe cap casca murdara de dor de casa si noroi din transee. Ionica, cum ii zic prietenii cu care mai trage cite un sah in parcul Gulliver, nu a fost doar bucatarul care gusta zeama fara de gust inainte sa o puna in gamelele care vedeau moartea. El a facut corespondenta de dupa razboi. Dupa bataliile care au durat veacuri pentru el nu a plecat acasa. “Un an am umblat prin tara sa duc tot ce am avut de dus fetele pe care le-am vazut eu le mai stie numa’ Maica Domului”, ofteaza el cu gindul la vremurile demult trecute. “Am avut sase jurnale si trei scrisori si am avut de dus numa’ trei jurnale si un plic”. “Soldatii se temeau ca mor si scriau la jurnale si scrisori pe care trebuia sa le duc la familii, la femei, la neamuri s-asa mai departe”, pentru ca din bucataria murdara in care statea doar auzea bubuiala de pe front si doar cutitul pentru cartofi il putea rani. Toti isi aveau creioanele tocite si foile scrijelite la el pentru ca erau “mai in siguranta”, apreciaza el.

            Vestile care aduc lacrimi

            “Am dus numai trei jurnale si o scrisoare pentru ca ceilalti au trait si au plecat ei acasa”, spune el cu degetul ridicat si cu sprincenele ridicate sa ma atentioneze. A vazut femei care plingeau, femei care rideau a nebunie si de fiecare data se uita la ghetele grele si murdare praf si noroi uscat. “Ma uitam in jos pentru ca ma durea sufletul sa ma uit in ochii femeii cind ii ziceam «Doamna, a murit!»”, si ii alunecau ochii de pe porumbeii care zburau pe cei de jos. “Am mers pe jos si mai prindem cite-un car de pe malu’ Prutului pina la Sfantul Gheorghe ca sa ajung la o doamna cu trei copii”, acolo a dus un jurnal. “Am stat trei zile la ei. Le-am povestit de cum era si cit de bun prieten am fost prieten cu Vaszilcsin”, asa il chema pe soldatul care a scris un jurnal printre rindurile unei carti de poezii in rusa de Lermontov. In celelalte parti l-au gonit imediat cum au luat ce avea soldatul “Ion de la bucatarie”. Nu a citit niciodata nimic din ce avea la el “din respect pentru ‘al care a murit”, spune el grav.

           

            Trecut-au anii

            Astazi este singur pe lume si vremurile apuse il fac sa se gindeasca la locurile si la oamenii pe care i-a intilnit. “nu as mai face asa ceva niciodata”, spune el clatinind din cap, “dar nici nu pot sa spun ca imi pare rau la cite am vazut”, si isi aprinde greu o tigara.

            Anii trec si vintul ii poarta gindurile si amintirile pe la urechile oricarui vrea sa il asculte pe nea Ionica Petrariu si mai asteapta doar un lucru de la viata: “sa mor ca nu mai am ce face pe lumea asta care-i tare rea”.

                                   

"Add-a-friend" pe Facebook

Anul 2012. Am ajuns în stadiul în care considerăm contul de Facebook un must-have. Nu mai este doar locul de întâlnire virtuală dintre tine şi prietenii tăi apropiaţi ci şi cea mai simplă modalitate de a cunoaşte oameni noi: persoane cu care împărtăşeşti aceleaşi interese, motivaţii sau domenii de muncă. Totuşi, dorinţa de a avea mai mulţi prieteni în reţeaua proprie poate avea multe urmări neplăcute. În primul rând, persoanele care îţi dau „add-a-friend” doar pentru că au nevoie de mai multe mâini de lucru la ferma virtuală nu iţi sunt prieteni cu adevărat. Cei patru prieteni în comun cu acea persoană nu ajută cu siguranţă la clădirea unei prietenii virtuale între voi. În al doilea rând, toţi aceşti străini au acces la informaţiile pe care le postezi despre tine.

Cum te simţi atunci când toată lumea ştie ce faci atunci când chiuleşti de la ore? Poate chiar domnul profesor îţi va da un like la postarea de pe wall. Sau când tot oraşul va şti că te-ai îmbolnăvit de varicelă? Deloc „cool”!

Cu peste 500 de milioane de utilizatori la nivel global, Facebook este atracţia numărul 1 pentru atacurile cibernetice online. Cu siguranţă toată lumea ştie ce înseamnă „spam”, dar termenul „psihing”?  Un website, anunţ sau orice fel de comunicare atribuită de obicei unei instituţii bancare va fi clonat de către atacator, cerând bineînţeles utilizatorului datele personale şi bancare, care ulterior vor fi lipsite de fonduri. Iată cum atacurile cibernetice au luat amploare în masă datorită multitudinii reţelelor sociale, accesate tot mai mult de adolescenţi, dar şi minori. Spre deosebire de spam-ul clasic din reţelele de socializare unde utilizatorii sunt ademeniţi să adauge un „spammer” în lista de prieteni,  profilurile false sunt adăugate de bunăvoie de către utilizator.  Motivul este simplu, mărirea şi susţinerea activităţii în comunitatea pasionaţilor de jocuri.

Facebook este una dintre cele mai răspândite reţele sociale din lume. Aproape imposibil să nu devii dependent când este cea mai simplă modalitate de a-ţi da „întâlnire” cu prietenii şi colegii, chiar dacă se află la mii de kilometri distanţă. Click, click , click.. pagină după pagină, „răsfoieşti cu uşurinţă” conturi de utilizatori care, la prima vedere, cer o detaliere mai amănunţită. „Add friend request” şi gata! Un prieten nou se adaugă la cei 742, din care probabil cunoşti doar jumătate. Un studiu recent efectuat de cei de la Bitdifender arată că utilizatorii Facebook nu dau deloc importanţă cererilor de prietenie şi acceptă cu uşurinţă, pe baza unei poze de profil şi a unor informaţii sumare, prieteni noi.

Numărul de prieteni din reţeaua Facebook este considerat, mai nou, un motiv de mândrie. O cifră cu care te lauzi mai departe şi care iţi creşte self-esteem-ul pe loc. Dar, să nu uităm! Dacă permiţi ca informaţiile personale să fie accesibile oricui rişti ca acţiunile de pe net să aibă repercusiuni grave în viaţa personală, ba chiar să fii perceput greşit în ochii celorlalţi.

Chiar dacă mulţi îl consideră o pierdere de timp, Facebook joacă un rol important în viaţa noastră, ba chiar face parte din ea. Iar dacă nu face parte încă, este doar o chestiune de timp.

Sláinte!

Decizii care schimbă vieţi

Când vorbim despre cei din jurul nostru, nu simţim nici un fel de disconfort.  Dar când vorbim despre propria persoană, de ce este atât de greu să decidem ce este bun şi ce este rău pentru noi? Într-o lume unde fiecare are grijă doar de interesele proprii, eu încerc să îi ajut întâi pe cei din jurul meu.  Din fericire, unele lucruri nu vor fi niciodată cumpărate. Cum e speranţa unei vieţi mai bune şi dragostea adevărată.

Cele mai grele decizii in viaţă te apasă atunci când te aştepţi mai puţin. Cheia rezolvării problemelor noastre se află de cele mai multe ori chiar în faţa noastră, dar nu mulţi au puterea să o şi vadă. E invizibilă şi greu de găsit, dar nu e nici o misiune imposibilă. De aceea alegem să ne sfătuim cu prietenii şi familia despre ce ar fi mai bine de făcut în situaţia de faţă. NU! Niciodată să nu faceţi aşa ceva. Prietenii, păi. Ei ar putea fi divizaţi în două grupuri, şi apoi în alte două grupuri şi tot aşa până la ultimul prieten, care nici el nu e prieten de fapt. Pe de altă parte, familia a jucat dintotdeauna cel mai important rol din viaţa noastră. Dar asta nu înseamnă că ai au dreptul să decidă pentru noi în viaţă.

Bunica îmi spunea mereu: „Cum îţi aşterni – aşa o să dormi”. 

Deci cred că e mai bine să alegi tu ce vrei să faci pe viitor, chiar dacă ai acel feeling cum că nu faci ceea ce trebuie. Dacă se dovedeşte a fi un eşec, nu totul e pierdut. Întotdeauna învăţăm, chiar şi din greşeli. Iar dacă totul va fi bine, perfect. Mereu ai o satisfacţie enormă când spui: „Ştiam eu că am avut dreptate!” 

Chiar dacă unii dintre noi dau impresia că trăiesc într-o lume aparent perfectă, noi ceilalţi mai avem nevoie şi de momentele noastre de singurătate. Deciziile bune în viaţă ar putea să-ţi creioneze viitorul în culorile curcubeului şi poate vei trăi până la adânci bătrâneţi. Dar viaţa noastră nu e un film romance şi noi ştim cu toţii că nu exista acel happy ending. Cel puţin, nu în momentul de faţă. Deciziile proaste pe care le luăm, în schimb, ar putea să-ţi schimbe perspectiva asupra viitorului şi stima de sine. Şi noi nu vrem asta pentru noi. Întotdeauna îmi spun că eu sunt şi voi fi cea mai importantă persoană. Dacă nu am eu grijă de mine, cine va avea? Dacă nu le arăt oamenilor din jurul meu că mă respect pe mine, în primul rând, ei cum vor putea învăţa ce înseamnă respectul? 

Este important să ai self esteem. Şi dacă îţi lipseşte, îţi poţi lua la revedere de la viitoarea ta viaţă de Hollywood. Nu se va întâmpla niciodată.

Viaţa noastră e ca o lumânare aprinsă în mijlocul unei furtuni. Niciodată nu vei şti ce se va întâmpla în continuare, dar zâmbeşti. Poate furtuna se va opri. Dacă nu se va opri, ai rezolvarea în buzunar. 

Poate fi  o brichetă sau o idee de un milion de dolari.

Sláinte!